Joaca cu legile justiției, motiv de ratare a idealului de a fi pol de putere În Europa cu mai multe viteze

In urma cu doua luni aproape trei, am fost mirat de ce o idee pe care o expusesem într-o solicitare catre Birourile Reunite era luata în discuție după mai mai bine de 6 luni după ce fusese formulată solicitarea. Binenînșeles că am retras acea solicitare însă întrebarea rămânea. 

Am participat acum două luni, la şedinta de constituire a Comisiei speciale privind armonizarea legislatiei penale cu deciziile CCR, intrebandu-ma care este ratiunea PSD pentru a convoca acesta sedința? Am mers la sedință, împreuna cu Eugen Tomac si Robert Turcescu și atuci am realizat că se pregătea ceva, ceva mai puțin onest, ceva care urma să fie intens discutat, deși mă așteptam să fie legat de Codul Penal și abuzul în serviciu.

S-a susținut atunci că nu este indicată o astfel de comisie pentru că obiectul acesteia ţine de activitatea comisiilor permanente de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat și am avertizat că o astfel de decizie va înfuria populația care vor protesta așa cum se întâmplase la OUG 13/2017.

Am votat împotriva înființării acestei comisii. 

S-a văzut că puterea parcă își dorește să se repete situația de la OUG 13/2017 prin numirea în funcție a lui Iordache care compromite orice acțiune a acestei comisii, iar paritatea din acestă comisie – majoritate covârșitoare PSD ALDE- UDMR – este un argument către concluzia de necredibilitate a comisiei. 

Consecventi celor exprimate am decis primii sa părăsim această comisie pentru legile speciale, iar eu, ca unic reprezentant al PMP în această structură, am ieșit primul din sală şi nu am mai participat la nicio sedinţă pentru că am luat hotărârea să nu ne atingem de legile justiţiei, așa cum cere o parte a societății.
Nu am depus niciun amendament, spre deosebire de colegii din PNL şi USR, care s-au asezat la masă cu Iordache şi au depus zeci de amendamente.
Nu am participat la proteste în mod organizat pentru că acţiunea de protest a fost inițiată de cetățenii îngrijorați de inițiativele PSD, şi nu de partide. 

Într-un context social complicat care se conturează în zilele noastre, într-un șir de nemulțumiri și critici pe care le exprimă o bună parte a populației cu privire la prezentul politic, joaca puterii cu legile justitiei reprezinta una din cele mai neinspirate decizii politice care pe langa avertismentele venite de la  Departamentul de Stat si UE, pune sub semnul întrebării efortul României de până acum și compromite șansele țării de a fi un pol de putere al Europei de Est in Europa cu mai multe viteze ce se conturează zilele acestea.

Lasă un răspuns